Pentru a putea vota, modifica pagini sau abona la modificările unei pagini trebuie să fiți autentificați. Cu această ocazie scăpați și de acest mesaj deranjant.

Greșeli frecvente

De la l10n.ro
Versiunea din 20 noiembrie 2009 16:27, autor: Reptila (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Articulare inutilă atunci când nu este nevoie

În general, unde nu există THE, nu trebuie folosit articolul. De cele mai multe ori, expresiile fără articol sunt folosite ca nume de fereastră sau alte texte generice.

Dacă traducerea sună bine fără articol, se preferă această traducere, ea fiind mai apropiată de original. Dacă traducerea sună rău, se recomandă folosirea formei articulate.

original: User name:
greșit: Numele utilizatorului:
recomandat: Nume utilizator:
original: Send link via email
recomandat: Trimite legătura prin email
nerecomandat: Trimite legătură prin email

Majuscule inutile

În limba română doar prima literă din propoziție este cu majusculă.

original: "Fatal Error Messages"
greșit: "Mesaje de Eroare Fatale"
recomandat: "Mesaje de eroare fatale"

Traducerea numelor proprii

Chiar dăcă în engleză numele unui program sau a unei firme înseamnă ceva, el este nume propriu și nu se traduce.

original: "Free Software Foundation"
greșit: "Fundaţia Free Software"
recomandat: "Free Software Foundation"


Traducerea expresiei "free software"

"software gratuit" (greşit)
"software liber" (recomandat)

Acțiuni în desfășurare

Verbele la prezent continuu descriu o acțiune în desfășurare. De multe ori acțiunea este efectuată de calculator și se folosește modul reflexiv.

 Original: „Loading page...”
 Recomandat: „Se încarcă pagina...”
 Greșit : „Încarcă pagina...”
 Grețit „ „Încarc pagina...”

Apostrof în loc de ghilimele

În limba română, pentru a cita, se folosesc ghilimelele („”) sau parantezele franceze («»).

 Original: Value should be one of the 'big' or 'small'
 Greșit: Valoare trebuie să fie una dintre 'big' sau 'small'
 Recomandat: Valoarea trebuie să fie una dintre „big” sau „small”